9 definiții pentru duramen

duramén sn [At: ENC. AGR. IV, 671 / Pl: ~uri / E: fr duramen] Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore.

DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a trunchiului unui arbore, deosebită de alburn prin culoare și tărie, uneori și prin umiditate.

duramén s. n., pl. duraménuri

duramén s. n., pl. duraménuri

DURAMÉN s.n. Partea centrală a trunchiului unui arbore, de culoare mai închisă și de densitate mai mare decât alburnul. [< lat. , fr. duramen].

DURAMÉN s. n. partea centrală a trunchiului unui arbore, cu o densitate mai mare decât alburnul. (< fr., lat. duramen)

DURAMÉN n. Stratul central al tulpinilor la arbori și la arbuști, mai intens colorat decât restul straturilor. /<fr. duramen

Intrare: duramen
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duramen duramenul
plural duramenuri duramenurile
genitiv-dativ singular duramen duramenului
plural duramenuri duramenurilor
vocativ singular
plural