DUMBRAVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure de obicei tînără și nu prea deasă. Am pornit deodată pe cărarea de la fundul grădinilor tîrgului, la deal, pe lîngă dumbrava de mesteceni. SADOVEANU, O. II 412. Trecu pustiuri, dumbrăvi, munți. ISPIRESCU, L. 259. Mă îndreptai către un sat așezat în culmea dealului... o poziție desfătătoare! O dumbravă de mesteceni formează poarta acestui rai pămîntesc. BOLINTINEANU, O. 321. ♦ Pădure crescută pe malul unei ape. Era o dumbravă ferită de viiturile cele mari ale Dunării. SADOVEANU, P. M. 49. Departe umbla o turmă de oi pe malul unei ape, printre dumbrăvi pustii și ogoare acoperite de zăpezi nouă. id. F. J. 723. ♦ Pădure de stejar. Porniră, cu pași rari, măsurați parcă, prin dumbrava cu stejari groși. V. ROM. septembrie 1953, 73. Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 17. Semănau ghindă de creșteau dumbrăvi, pentru ca să aibă strănepoții lemne de ars. NEGRUZZI, S. I 246.