duium sn [At: URECHE, L. I, 150 / P: du-ium / Pl: ~uri / E: tc doyum] 1 (Înv) Totalitatea bunurilor (materiale) luate prin jaf de la dușman în timp de război Si: captură, pradă. 2 Mulțime de ființe sau de lucruri. 3 (Pop; îlav) Cu (rar, în) ~ În cantitate foarte mare. 4 av În număr mare. 5 (Reg) Zestre. 6 (Reg) Bogăție.