DUCESĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; stăpână a unui ducat. – Duce² + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

ducesă sf [At: AR (1829), 30²/43 / V: (îvr) ~easă, (înv) duchesă / Pl: ~se / E: duce + -esă (cf fr duchesse)] 1 Soția ducelui. 2 Femeie care conduce un ducat Si: (îvr) duciță.

DUCESĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; femeie care stăpânește un ducat. – Duce + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

DUCESĂ, ducese, s. f. Soția unui duce; femeie care stăpînește un ducat. Ce e muzeul acesta de conți, contese... duci, ducese? C. PETRESCU, Î. II 55. Desface ducesei, c-o galantă grabă, În cusut în lacrimi de o mînă slabă: Pînze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile. EMINESCU, O. IV 365.

DUCESĂ s.f. Soția unui duce. [Cf. it. duchessa, fr. duchesse].

DUCESĂ s. f. soția unui duce; femeie care stăpânește un ducat (I). (după fr. duchesse)

DUCESĂ ~e f. 1) Femeie care purta titlul nobiliar de duce. 2) Soție a ducelui. /<fr. duchesse

ducesă f. 1. soția ducelui; 2. femeie care posedă un ducat.

* ducésă f., pl. e (d. duce; fr. duchesse, it. duchessa). Nevastă de duce. Suverană a unuĭ ducat.

duceasă sf vz ducesă

duchesă sf vz ducesă

ducesă s. f., g.-d. art. ducesei; pl. ducese

ducesă s. f., g.-d. art. ducesei; pl. ducese

ducesă s. f., g.-d. art. ducesei; pl. ducese