DRĂMĂLUI, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. A drămui. Trebuia să drămăluiască în cămară cele de cuviință pentru ospățul curții. SADOVEANU, Z. C. 215. Chipul cum drămăluia laptele și cafeaua din serviciul de porțelan... dovedea o cucernicie de om care știe să respecte tabietul stomacului. C. PETRESCU, C. V. 141. ◊ Fig. Ia ado-ncoace [pupăza] la moșul, s-o drămăluiască. CREANGĂ, A. 56. Mintea cu cumpăna-n mînă toate le drămăluiește. CONACHI, P. 277.