DRĂGHINĂ, draghini, s. f. (Mold.) Loitră. Stăteau amîndoi așa, pe draghini, cu fețele umbrite de pălăriile late și tari de pîslă. SADOVEANU, O. III 387. În ogrăzile chiliilor, cărăușii se suiseră pe draghinile căruțelor. id. F. J. 17. Peste cuprinsul întreg al chervanelor erau aruncate țoluri groase și mari de cînepă, cetluite temeinic cu frînghii... prinse cu noduri meșteșugite de carîmbii ușor încovoiați ai draghinilor. HOGAȘ, DR. 284. ♦ (Prin restricție) Fiecare din lemnele cele lungi (de sus și de jos) ale loitrei în care sînt fixate spetezele; carîmb, drug. – Variantă: draghin, draghine (CAMILAR, N. II 251), s. n.