DROB, (I 1, II) drobi, s. m., (I 2, 3) droburi, s. n. I. (De obicei determinat prin «de sare») Bucată mai mare de sare; bulgăre. V. bolovan. Moș Luca, de te-a întreba cineva... de ce trag caii așa de greu, să spui că aduci niște drobi de sare de la Ocnă. CREANGĂ, A. 128. Trei iezi cucuieți, Ușa mamii descuieți, Că mama v-aduce vouă: Frunze-n buze, Lapte-n țîțe, Drob de sare În spinare. id. P. 20. Drobul se plătește o para oca. I. IONESCU, P. 36. ♦ (Regional, cu determinări) Bucată mare. Că și noi te-om dărui... La ispas Cu-n drob de caș. ȘEZ. XXIII 114. 2. (Adesea determinat prin «de miel») Măruntaie de miel; mîncare preparată din măruntaiele de miel învelite în prapor și prăjite în tavă; (regional) cighir. Să tai mielul ăla al nostru și să-i mîncăm drobul. ISPIRESCU, L. 66. Dar apoi cozonacii... și plăcinta de drob! CARAGIALE, O. II 341. ◊ (În comparații și metafore) La fîntînă, o babă, zbîrcită drob și uscată scîndură, turna apă într-un urcior. DELAVRANCEA, T. 28. 3. Cutia teascului de vin. II. Arbust din familia leguminoaselor (Cytisus hirsutus).