DROAIE s. f. (Adesea urmat de diverse determinări) Mulțime, ceată (de oameni sau de animale). Alaiul... fu înconjurat de o droaie de copii. SADOVEANU, Z. C. 133. Se văzu ocolită... de-o droaie de cîni. RETEGANUL, P. I 47. O droaie de cătane călări, tot nemți de cei mari, îmbrăcați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele cu săbiile scoase prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr (foarte) mare, cu grămada. Și atunci, minune mare! numai iacă au și început a curge furnicile cu droaia. CREANGĂ, P. 264. Găinele mor cu droaia. ȘEZ. III 203. ◊ (În comparații și metafore) Dropii căzute droaie și un mistreț ca un Uriaș culcat pe labe alăturea de foc. STANCU, C. 21. Au alergat droaie cu toții la mere. SBIERA, P. 255.