DORIT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga!!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrînii] n-aveau copii, și, doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.