DOPROS s. n. (Jur.; Mold., învechit) Anchetă, interogatoriu. Strigarea obștiei este doprosul și giudecata regimului trecut. RUSSO, S. 115. ◊ Expr. A face sau a lua (cuiva) dopros sau a lua (pe cineva) la dopros = a interoga, a ancheta (pe cineva), a cere (cuiva) socoteală, a face (pe cineva) răspunzător. Dacă nu mă credeți, exelenție, puteți să-i luați dopros chiar dumnisale. ALECSANDRI, T. 1398.