DOMNIRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a domni. 1. Stăpînire. Toată lumea era mulțumită de domnirea sa. ISPIRESCU, L. 42. Așadar cînd sosește primăvara, amice vînătorule, îndură-te și tu și lasă gingașei Vineri și dulcelor ei dezmierdări întreagă domnirea lumii. ODOBESCU, S. III 41. 2. Domnie (2). Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii... să rîdicăm stăvili, să semănăm zavistia și ura și să insuflăm lăcomia cuprinselor și a prăzilor, și să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră. RUSSO, O. 30.