dolie^1[1] sf [At: (a. 1829) IORGA, S.D. XIV, XXXV / V: doiu s / Pl: ~ii / E: vsl долѥ] (Mai ales Mol) 1 Parte a albiei unui râu, cu înclinație mică și curgere lină, unde apa este adâncă. 2 Loc adăpostit de vânt. 3 Bulboană. 4 (Reg) Loc unde apa iese de pe jilipul morii, dând impresia că fierbe. 5 (La casele țărănești) Loc de pe acoperiș unde se unesc două planuri. 6 Șanț de scurgere a apei în apropierea streașinilor la clădirile care au acoperișul puțin înclinat. 7 Tabla care căptușește dolia (6). 8 (Reg) Partea cea mai înaltă a acoperișului unei case.