DOGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză, principiu fundamental al unei religii, care nu poate fi supus criticii, nu admite obiecții și este obligatoriu pentru toți adepții ei. Mă-nchin și cred, Moțoace, în datini strămoșești, Ca-n dogmele prea sfinte a legii creștinești. ALECSANDRI, T. II 74. Cercările lui Racoți de a trage pre romîni la dogmele lui Calvin... îl îndeamnă a poronci tălmăcirea cărților bisericești din slavonește... în limba romînă. RUSSO, S. 71. ◊ Fig. Catehismul viitorului este bazat pe alte dogme, cu totul opuse dogmelor catehismului trecutului. BOLLIAC, O. 244. 2. Teză acceptată orbește, fără dovezi, în mod necritic și fără a se ține seamă de condițiile aplicării ei. Teoria marxist-leninistă nu este o dogmă, ci o călăuză în acțiune. IST. P. C. (b) 518.