DODECAFONIE s.f. (Muz.) Tehnică modernă de compoziție muzicală, bazată pe egalitatea celor douăsprezece sunete ale scării cromatice regrupate în serii, constituind prin diferite transformări organizarea unei părți (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodécaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douăsprezece, phone – sunet].