2 intrări

4 definiții

dodăí (-ăésc, -ít), vb. – A deranja, a neliniști, a întrista. – Var. dodei. Sl. dodĕjati (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 169; Cihac, II, 97), cf. sb. dodejati. Sec. XVI-XVII, înv.Der. dodăială (var. dodeială), s. f. (supărare, necaz); dodăitor, s. m. (urmăritor, vrăjmaș); dodie, s. f. (supărare, deranj).

dodăĭálă, dodăĭésc v. dodeĭ-.

dodeĭesc v. tr. (vsl. dodĕĭati, sîrb. dódijati, dojaditi. V. nădăĭesc). Vechĭ. Incomodez, supăr, necăjesc, molestez (Cost. 1, 262). – Și dodăĭesc și dodiesc.

Intrare: dodăi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dodăi dodăire dodăit dodăind singular plural
dodăiește dodăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dodăiesc (să) dodăiesc dodăiam dodăii dodăisem
a II-a (tu) dodăiești (să) dodăiești dodăiai dodăiși dodăiseși
a III-a (el, ea) dodăiește (să) dodăiască dodăia dodăi dodăise
plural I (noi) dodăim (să) dodăim dodăiam dodăirăm dodăiserăm, dodăisem*
a II-a (voi) dodăiți (să) dodăiți dodăiați dodăirăți dodăiserăți, dodăiseți*
a III-a (ei, ele) dodăiesc (să) dodăiască dodăiau dodăi dodăiseră
Intrare: dodăire
dodăire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dodăire dodăirea
plural dodăiri dodăirile
genitiv-dativ singular dodăiri dodăirii
plural dodăiri dodăirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)