doctorat sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr doctorat] 1 Stagiu de calificare științifică superioară, după terminarea studiilor universitare, pentru obținerea titlului de doctor (2). 2 Examen final de susținere a lucrării științifice concepute în timpul doctoratului (1). 3 Titlul de doctor (2).

DOCTORAT, doctorate, s. n. Treapta cea mai înaltă în calificarea oamenilor de știință din învățămîntul superior; examenul dat în acest scop. Și-a dat doctoratul. ▭ Doi ani îmi luase teza de doctorat în filozofie. CAMIL PETRESCU, T. III 498.

DOCTORAT s.n. Formă de studii suprauniversitare, constînd dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lîngă instituțiile de învățămînt superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate. ♦ Calificarea posesorului titlului de doctor (în științe); examen final de susținere a tezei pentru obținerea titlului de doctor. [< fr. doctorat].

DOCTORAT s. n. formă de studii suprauniversitare constând dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate; doctorantură. (< fr. doctorat)

DOCTORAT ~e n. 1) Perioadă de calificare științifică în vederea obținerii titlului de doctor; doctorantură. 2) Examen pentru obținerea titlului de doctor prin susținerea unei lucrări (teze). 3) Titlu de doctor. /<fr. doctorat, lat. doctoratus

doctorat n. 1. cel mai înalt grad ce conferă o Facultate; 2. examenul de trecut spre a se face doctor.

* doctorát n., pl. e (fr. doctorat, d. mlat. doctoratus). Gradu, titlu de doctor. A lua, a trece doctoratu saŭ a da doctoratu (adică examinu de doctorat), a lua titlu de doctor.

doctorat s. n., pl. doctorate

doctorat s. n., pl. doctorate

doctorat s. n., pl. doctorate

DOCTORAT s. aspirantură. (În unele țări ~ se numește aspirantură.)