11 definiții pentru docent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

docént sm [At: BARIȚIU, P. A. III, 148 / Pl: ~nți / E: ger Dozent] 1 Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând celui de conferențiar. 2 Persoană cu gradul de docent (1). 3 (Îs) Doctor ~ Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă. 4 (Îas) Persoană cu titlul de doctor docent (3).

DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În alte țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În țara noastră; de obicei în sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

DOCÉNT, docenți, s. m. Grad didactic în vechea organizare a învățămîntului superior.

DOCÉNT s.m. 1. (În trecut) Profesor universitar neretribuit, la al cărui curs studenții nu erau obligați să dea examen. 2. Titlu în învățământul superior acordat de o facultate unui doctor în științe pentru merite științifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ. Dozent, it. docente, cf. lat. docens < docere – a învăța].

DOCÉNT s. m. grad didactic în învățământul superior corespunzător celui de conferențiar universitar. (< germ. Dozent)

DOCÉNT ~ți m. 1) Grad didactic în învățământul superior, care precede imediat pe cel de profesor. ◊ Doctor ~ titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate deosebită. 2) Persoană cu acest grad didactic. /<germ. Dozent

docent m. profesor liber la o Universitate. [Nemț. (Privat) Docent].

* docént, -ă s. (lat. dócens, -éntis, d. dócere, a învăța pe altu. V. doctor). Profesor universitar de un grad maĭ mic și fără salar, obișnuit maĭ ales în țările germane.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

docént s. m., pl. docénți; abr. doc.

docént s. m., pl. docénți, abr. doc.

Intrare: docent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • docent
  • docentul
  • docentu‑
plural
  • docenți
  • docenții
genitiv-dativ singular
  • docent
  • docentului
plural
  • docenți
  • docenților
vocativ singular
  • docentule
  • docente
plural
  • docenților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

docent

  • 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • diferențiere în trecut Profesor universitar neretribuit, la al cărui curs studenții nu erau obligați să dea examen.
      surse: DN
  • 2. (în) sintagmă (Doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu.
    surse: DEX '09 DN
  • comentariu abreviere doc.
    surse: DOOM 2

etimologie: