11 definiții pentru docent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

docént sm [At: BARIȚIU, P. A. III, 148 / Pl: ~nți / E: ger Dozent] 1 Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând celui de conferențiar. 2 Persoană cu gradul de docent (1). 3 (Îs) Doctor ~ Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă. 4 (Îas) Persoană cu titlul de doctor docent (3).

DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În alte țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În țara noastră; de obicei în sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

DOCÉNT, docenți, s. m. Grad didactic în vechea organizare a învățămîntului superior.

DOCÉNT s.m. 1. (În trecut) Profesor universitar neretribuit, la al cărui curs studenții nu erau obligați să dea examen. 2. Titlu în învățământul superior acordat de o facultate unui doctor în științe pentru merite științifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ. Dozent, it. docente, cf. lat. docens < docere – a învăța].

DOCÉNT s. m. grad didactic în învățământul superior corespunzător celui de conferențiar universitar. (< germ. Dozent)

DOCÉNT ~ți m. 1) Grad didactic în învățământul superior, care precede imediat pe cel de profesor. ◊ Doctor ~ titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate deosebită. 2) Persoană cu acest grad didactic. /<germ. Dozent

docent m. profesor liber la o Universitate. [Nemț. (Privat) Docent].

* docént, -ă s. (lat. dócens, -éntis, d. dócere, a învăța pe altu. V. doctor). Profesor universitar de un grad maĭ mic și fără salar, obișnuit maĭ ales în țările germane.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

docént s. m., pl. docénți; abr. doc.

docént s. m., pl. docénți, abr. doc.

Intrare: docent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • docent
  • docentul
  • docentu‑
plural
  • docenți
  • docenții
genitiv-dativ singular
  • docent
  • docentului
plural
  • docenți
  • docenților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)