DOCAR, docare, s. n. Trăsurică ușoară, uneori acoperită cu pînză, avînd două sau patru roți. V. brec. Cristea venea în docarul înalt cu doi cai. SADOVEANU, M. C. 207. Îl petreceam din cerdac cu privirea, pînă cînd docarul dispărea la cotitura șoselei. C. PETRESCU, S. 110. Într-un docar mic cît o găoace de nucă, tras de un cal bătrîn numai cît un șoarece, se suiră Floricica cu domnul Georges. HOGAȘ, M. N. 44.