2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.

dobitóc, ~oácă [At: PALIA (1581), 193/1 / Pl: ~i, ~oáce / E: vsl добиток] 1 sn Animal (patruped). 2 sm (Înv; cu indicarea speciei de animale) Mulțime de... 3 (Îvr; îs) ~ ceresc Constelație cu nume de animal. 4-5 smf, a (Om) lipsit de inteligență și bun-simț.

DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.

DOBITÓC2, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. m. și f. (Termen injurios, mai ales în apostrofe) Om lipsit de inteligență sau de bun simț. Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280. ◊ (Adjectival) Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dobitóc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; adj. f., s. f. dobitoácă, pl. dobitoáce

dobitóc adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; f. sg. dobitoácă, pl. dobitoáce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dobitóc (dobitoáce), s. n.1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).

Intrare: dobitoacă
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitoa
  • dobitoaca
plural
  • dobitoace
  • dobitoacele
genitiv-dativ singular
  • dobitoace
  • dobitoacei
plural
  • dobitoace
  • dobitoacelor
vocativ singular
  • dobitoa
  • dobitoaco
plural
  • dobitoacelor
Intrare: dobitoc (adj.)
dobitoc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A63)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitoc
  • dobitocul
  • dobitocu‑
  • dobitoa
  • dobitoaca
plural
  • dobitoci
  • dobitocii
  • dobitoace
  • dobitoacele
genitiv-dativ singular
  • dobitoc
  • dobitocului
  • dobitoace
  • dobitoacei
plural
  • dobitoci
  • dobitocilor
  • dobitoace
  • dobitoacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dobitoc, -oacă dobitoacă

  • 1. peiorativ (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280.
      surse: DLRLC
    • Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.
      surse: DLRLC

etimologie: