dizgrațiat, ~ă a [At: VĂCĂRESCUL. IST. 297 / V: (rar) desg~, disg~ / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: dizgrația] 1 Care a căzut în dizgrație (1). 2 Care și-a pierdut bunăvoința de care se bucura până atunci. 3 (Înv) Oropsit de soartă Si: urgisit. 4 (Rar) Care are un aspect fizic neplăcut Si: diform, dizgrațios (1), pocit.