12 definiții pentru distinctiv

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif.

DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif.

distinctiv, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 68 / V: ~ntiv, (îvr) dins~ / Pl: ~i, ~e / E: fr distinctif] 1 Care caracterizează în mod exclusiv Si: caracteristic, distinct (1). 2 Prin care un lucru se deosebește de altul. 3 Care servește pentru recunoaștere.

DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în chip exclusiv, prin care un lucru se distinge, se deosebește, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. Note distinctive.

DISTINCTÍV, -Ă adj. Care distinge. ♦ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif].

DISTINCTÍV, -Ă adj. care distinge; caracteristic. (< fr. distinctif)

DISTINCTÍV ~ă (~i, ~e) (despre semne, trăsături) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif

distinctiv a. ce servă a distinge: semn distinctiv.

* distinctív, -ă adj. (d. disting; fr. distinctif). Care servește la distincțiune: semn distinctiv.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

distinctiv (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctivi; f. distinctivă, pl. distinctive

distinctív adj. m. (sil. -tinc-), pl. distinctívi; f. sg. distinctívă, pl. distinctíve

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISTINCTÍV adj. v. caracteristic.

DISTINCTIV adj. caracteristic, definitoriu, distinct, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.)

Intrare: distinctiv
distinctiv adjectiv
  • silabație: dis-tinc-tiv info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distinctiv
  • distinctivul
  • distinctivu‑
  • distincti
  • distinctiva
plural
  • distinctivi
  • distinctivii
  • distinctive
  • distinctivele
genitiv-dativ singular
  • distinctiv
  • distinctivului
  • distinctive
  • distinctivei
plural
  • distinctivi
  • distinctivilor
  • distinctive
  • distinctivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

distinctiv, distinctiadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.