DISPUNERE, dispuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. 2. (Neobișnuit) Dispoziție (3). Glasul chiar, înmuiat în lacrime, are un nu știu ce mlădios care se-nvoiește cu dispunerile inimii. ODOBESCU, S. I 185. La Nisa am avut o oră de bună dispunere și am scris «Bărăganul». ALECSANDRI, S. 52.