disfuncție sf [At: DER / Pl: ~ii / E: fr disfonctionnement, ger Dysfunction] 1 (Med) Tulburare funcțională a unui organ, a unei glande, a unui aparat sau sistem. 2 (Flz) Acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv.

DISFUNCȚIE s.f. 1. (Med.) Tulburare funcțională a unui organ, aparat sau sistem. 2. (Fil.) Acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv. [Gen. -iei. / < it. disfunzione, germ. Dysfunktion, cf. gr. dys – dificil, lat. functio – activitate].

DISFUNCȚIE s. f. 1. (med.) tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem. 2. (tehn.) reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. 3. (fil.) acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv. (< germ. Dysfunktion)

DISFUNCȚIE ~i f. Tulburare funcțională a unui organ, aparat sau sistem. /<germ. Dysfunktion

disfuncție (desp. -func-ți-e) s. f., art. disfuncția (desp. -ți-a), g.-d. art. disfuncției; pl. disfuncții, art. disfuncțiile (desp. -ți-i-)

disfuncție (-func-ți-e) s. f., art. disfuncția (-ți-a), g.-d. art. disfuncției; pl. disfuncții, art. disfuncțiile (-ți-i-)

disfuncție s. f. (sil. mf. dis-) → funcție

DISFUNCȚIE s. v. defectare, dereglare.