DISCUȚIE, discuții, s. f. 1. Conversație, convorbire, schimb de vederi. Am avut o lungă discuție... cu președintele congresului. CAMIL PETRESCU, T. III 242. Lîngă el, la masă, discuția era în toi. REBREANU, R. I 222. Adela lucra la o broderie cu capul plecat pe gherghef. Uneori îmi arunca o privire pe sub gene, de cîteva ori a luat parte la discuție. IBRĂILEANU, A. 142. ♦ Conversație animată, în contradictoriu (care poate să degenereze în ceartă); controversă, dispută. În cursul discuțiilor animate, cei care vorbesc se ridică pătimaș în picioare. CAMIL PETRESCU, B. 104. După plecarea prietenului se iscase o discuție aprinsă. C. PETRESCU, C. V. 98. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială, neîndoios, indiscutabil. Are dreptate, fără discuție. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur, în mod sigur. Veniți sigur mîine? – Nu mai încape discuție! 2. (Mai ales la pl.) Schimb de păreri, de critici și de propuneri referitoare la o chestiune, cu scopul de a o studia mai bine și a o soluționa; cercetare, dezbatere, examinare minuțioasă a unei chestiuni. Cel puțin pe mine mă amuzau enorm discuțiile de principiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. – Variantă: discuțiune (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 225) s. f.