2 intrări

18 definiții

discérnere sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: (rar) ~ri / E: discerne] 1 Distingere a lucrurilor unele de altele. 2 Judecare limpede, pătrunzătoare.

DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne.V. discerne.

DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne.V. discerne.

discérnere s. f., g.-d. art. discérnerii

DISCÉRNERE s.f. Acțiunea de a discerne și rezultatul ei. [< discerne].

discérne [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 2/28 / V: (rar) ~ná / Pzi: discérn / E: fr discerner, lat discernere] 1 A distinge lucrurile unele de altele. 2 A judeca limpede, pătrunzător.

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. (Fără forme la timpurile trecute) A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere, cu precizie. Credeam... că pot discerne unde e meritul. CAMIL PETRESCU, T. II 309.

discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 disceárnă; part. discernút

discérne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. și pl. disceárnă; part. discernút

DISCÉRNE vb. v. deosebi.

DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raționa pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere].

DISCÉRNE vb. tr. a judeca limpede, deosebind lucrurile, situațiile etc.; a raționa cu pătrundere și precizie. (< fr. discerner, lat. discernere)

A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluși; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere

discerne v. a vedea limpede, a distinge.

* discérn, -út, a -cérne v. tr. (lat. discérnere.Să discearnă. V. cern). Disting, văd bine, recunosc (propriŭ și maĭ mult fig.): a discerne amicu de lingușitor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCÉRNE vb. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cérne. (Poate ~ cu ușurință culorile.)

Intrare: discerne
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) discerne discernere discernut discernând singular plural
discerne discerneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) discern (să) discern discerneam discernui discernusem
a II-a (tu) discerni (să) discerni discerneai discernuși discernuseși
a III-a (el, ea) discerne (să) discearnă discernea discernu discernuse
plural I (noi) discernem (să) discernem discerneam discernurăm discernuserăm, discernusem*
a II-a (voi) discerneți (să) discerneți discerneați discernurăți discernuserăți, discernuseți*
a III-a (ei, ele) discern (să) discearnă discerneau discernu discernuseră
Intrare: discernere
discernere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discernere discernerea
plural discerneri discernerile
genitiv-dativ singular discerneri discernerii
plural discerneri discernerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)