7 definiții pentru dirmea

dirmeá sf [At: (a. 1740) IORGA, S. D. XXI, 242 / V: (îrg) digr~, (înv) degher~, degrem~, deir~, (reg) denteá, der~, dermíe, durmeá, grim~ / Pl: ~éle / E: tc dürmë] (Îrg) Basma.

DIRMEÁ, dirmele, s. f. Broboadă (albă). – Tc. d(ev)erme.

dirmeá (dirméle), s. f. – Basma albă. – Var. dermea. Tc. dürme (Șeineanu, II, 157).

dirmeá, dirméle, s.f. (înv.) broboadă țărănească albă.

dirmea f. broboada peste tot albă a țărancelor. [Turc. DÜRMÈ, învelitoare].

dermeá și dirmeá (sud), grimeá (est), digrimeá (Mold. sud) și durmeá (est) f., pl. ele și dermíe (est) f. (turc. dürmé și davürmé, îndoitură, învălitoare, vălătuc, sul, d. devirmek și dürmek, a’ndoi, a’nfășura). Tulpan, pînză albă (rar colorată) triangulară (est) orĭ îndoită în doŭă (sud), și decĭ tot triangulară, cu care se’mbrobodesc femeile: de pe frunte îi zburase grimeaŭa. (CL. 1910, 5, 315), o zdreanță de dirmea (VR 1916, 1-3, 163). – Pe la 1792 (deirmea), sul de pînză, colcovan. – V. casîncă.

Intrare: dirmea
dirmea
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dirmea dirmeaua
plural dirmele dirmelele
genitiv-dativ singular dirmele dirmelei
plural dirmele dirmelelor
vocativ singular
plural