diplasiasm sns [At: DN³ / P: ~si-asm / E: lat diplasiasmus] (Lin) Geminarea consoanei „n” din prefixul sau prepoziția „în” înainte de vocală.

DIPLASIASM s.n. (Lingv.) Geminarea consoanei n din prefixul sau prepoziția în înainte de vocală. [Pron. -si-asm. / cf. lat. diplasiasmus, gr. diplasiasmos].

DIPLASIASM s. n. geminarea consoanei n din prefixul sau prepoziția în înainte de vocală. (< lat. diplasiasmus, gr. diplasiasmos)

diplasiasm (gr. diplasiasmos, lat. diplasiasmus „redublare”), (în limba română) geminarea consoanei n, în prefixul sau prepoziția în înainte de vocală: înnalt (lat. in + alto), înnainte (lat. in + ab + ante) etc. D. este un accent al insistenței asupra profilului fonologic al cuvântului, prin adaus (I): „Decât să-nnalț la tine duioasa mea privire.” (V. Alecsandri); „Te-nnalță... în ode-nnalte” (Eminescu); „Nu te-ai uitat o dată înnapoi.” (T. Arghezi) Dublarea lui n în exemplele de mai sus se explică prin adaptarea eufonică a consoanei „lungi” la structura silabică a cuvântului: consoana intervocalică trece totdeauna în silabă cu vocala următoare, chiar dacă ea aparține etimologic silabei precedente; așadar pentru că nu se poate pronunța nici în-alt dar nici î-nalt, consoana n, „ținută un timp mai îndelungat în aceeași silabă” (în+alt) a sfârșit prin a se dedubla (cf. Pușcariu). Fenomenul îl ilustrează consoana n chiar și atunci când prepoziția în nu e contopită cu cuvântul următor: „și-ntunecime-nn orice loc” (Eminescu). Tot așa pronumele l se aduce la cei mai mulți vorbitori dublat în construcții ca: „să-l l-ei” (să-l iei) etc. • Normele de scriere și pronunțare nu recomandă folosirea d. în cuvinte ca înnainte, înnapoi, înnalt și chiar, înnec – în care nn este o geminată etimologică, respectată de un poet ca Arghezi: „Și cred că nu se-nneacă și-n veci nu se cufundă.”