dinioárea V. adinioarea.

ODINIOARĂ, ‡ODÎNĂOARĂ adv. 1 Altădată, în vremea de demult: limba ceastă de astăzi lătinească, odînăoară au fost hireșe elinească (CANT.); acest schit, odinioară adăpost de călugărite, era acum părăsit (ALECS.) ¶ 2 Odată, cîndva: într’una ea își închipuia că el odinioară va fi doctor (GN.) ¶ 3 ‡NICE-(O)DÎNĂOARĂ, niciodată: feciorul nu va putea nice-dînăoară să pîrască la giudeț pre cela ce au suduit pre tată-său (PRV.-LP.); giuruindu-se precum de acmu înainte hotarăle împărăției Romanilor nici-odînăoară nu va mai călca (CANT.) [‡dănăoară; comp. ADINEAURI, DINIOAREA].

adineáurĭ (vest), adinioárea și dinioarea (est) adv. (din dănăoară, iar a- s’a pus înainte supt infl. luĭ acolo-colo, aicĭ-icĭ ș. a.). Cu puțin înainte, nu de mult: adinioarea aĭ zis că vreĭ, și acuma nu vreĭ! – Și maĭ a-, ca maĭ înainte îld. înainte.

dinioarea adv. (sil. -ni-oa-)