DINAPOI adv. (Cu sens local, în opoziție cu dinainte. din față) 1. Înapoi, în spate, în partea din urmă. Haina este prea lungă dinapoi. ◊ Loc. adj. De dinapoi = din spate. M-a pălit calul cu copita de dinapoi. SADOVEANU, D. P. 59. ◊ Loc. adv. Pe dinapoi = prin spate. ♦ (Adjectival) Din spate, posterior. Un obuz de calibrul mijlociu izbucni pe taluzul dinapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. O duzină de purceluși albi, cu coada cîrlig, ce știau să se plimbe, doi cîte doi, numai pe labele dinapoi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 170. Scîndurile din care e făcut podul nu se văd... O magherniță de scînduri, ridicată la partea lui dinapoi, adăpostește pietrele morii. MACEDONSKI, O. III 30. ♦ (Substantivat, în forma dinapoia) Jumătatea din spate a corpului unui animal sau al unui om. S-a dus în rîpă, sărind alternativ cu dinaintea și cu dinapoia, și fuge și acuma. SADOVEANU, O. A. II 194. 2. (Uneori precedat de prep. «de») De la spate, din urmă, dindărăt. Luară herghelia, mînînd-o de dinapoi. ISPIRESCU, L. 28. Ie-i (!) oile dinapoi cu grămada și du-le la curte. CREANGĂ, A. 159.