8 definiții pentru dințură dunțură

dințúră sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: dinte + -ură] Planta erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra).

DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra).Dinte + suf. -ură.

DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra).Dinte + suf. -ură.

dínțură s. f., pl. dínțuri

dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra).

dințúră V. ghințură.

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.

Intrare: dințură
dințură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dințură
  • dințura
plural
  • dințuri
  • dințurile
genitiv-dativ singular
  • dințuri
  • dințurii
plural
  • dințuri
  • dințurilor
vocativ singular
plural
dunțură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.