2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.

DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.

dințat2, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~ați, ~e / E: dința] 1 Cu dinți (15). 2-3 Crestat sau tăiat în formă de dinți (14) Si: zimțat.

dințat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dința] Dințare (1).

DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de zimți. Roată dințată.Îi arătă la marginea unui răzor niște ierburi cu frunza dințată. CAMIL PETRESCU, N. 73.

DINȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DINȚA. 2) reg. (despre persoane) Căruia îi place să se certe; clonțos; certăreț. /dinte + suf. ~at

dințat a. 1. tăiat în formă de dinți; 2. prevăzut cu dinți.

dințát, -ă adj. (d. dinte). Cu dințĭ, cu colțĭ, cu zimțĭ.

DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

dința vt [At: DL / Pzi: ~țéz / E: drr dințat] A face dinți (14) pe marginea unui obiect.[1] modificată

  1. În original, prezentul ind. incorect tipărit: ~téz LauraGellner

DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face crestături în formă de dinți (2) pe marginea exterioară sau interioară a unui obiect.

A DINȚÁ ~éz tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinți. /Din dințat

dințéz v. tr. Crestez pe marginĭ. V. dantelez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză

dințá vb., ind. prez. 1 sg. dințéz, 3 sg. și pl. dințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DINȚAT adj. crestat, zimțat, zimțuit, (rar) zimțos. (Roată ~.)

DINȚA vb. a cresta, a zimța, a zimțui. (~ muchia unei piese metalice.)

Intrare: dințat
dințat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dințat
  • dințatul
  • dințatu‑
  • dința
  • dințata
plural
  • dințați
  • dințații
  • dințate
  • dințatele
genitiv-dativ singular
  • dințat
  • dințatului
  • dințate
  • dințatei
plural
  • dințați
  • dințaților
  • dințate
  • dințatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dința
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dința
  • dințare
  • dințat
  • dințatu‑
  • dințând
  • dințându‑
singular plural
  • dințea
  • dințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dințez
(să)
  • dințez
  • dințam
  • dințai
  • dințasem
a II-a (tu)
  • dințezi
(să)
  • dințezi
  • dințai
  • dințași
  • dințaseși
a III-a (el, ea)
  • dințea
(să)
  • dințeze
  • dința
  • dință
  • dințase
plural I (noi)
  • dințăm
(să)
  • dințăm
  • dințam
  • dințarăm
  • dințaserăm
  • dințasem
a II-a (voi)
  • dințați
(să)
  • dințați
  • dințați
  • dințarăți
  • dințaserăți
  • dințaseți
a III-a (ei, ele)
  • dințea
(să)
  • dințeze
  • dințau
  • dința
  • dințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dințat

etimologie:

  • Dinte + sufix -at.
    surse: DEX '98 DEX '09

dința

etimologie: