11 definiții pentru dilatoriu

dilatóriu, ~ie a [At: LM / Pl: ~ii / E: fr dilatoire, lat dilatorius] (Jur) 1-2 Care provoacă sau tinde să provoace o întârziere (a unei acțiuni, a unui proces etc.)

DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius.

DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Franțuzism) Care provoacă sau tinde să provoace o întârziere, o amânare, o tărăgănare (a unei acțiuni, a unui proces etc.). – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius.

DILATÓRIU, -ÓRIE, dilatorii, adj. (Franțuzism; mai ales ca termen juridic) Care pricinuiește sau tinde să pricinuiască o întîrziere, o amînare, o tărăgănare (a unei acțiuni, a unui proces etc.). ◊ (Substantivat, n.) Avocatul a formulat un dilatoriu.

dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii

dilatóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. dilatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. dilatórii

DILATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care cauzează sau tinde să cauzeze o întârziere, o amânare. [Pron. -riu. / cf. fr. dilatoire, lat. dilatorius].

DILATÓRIU, -IE adj. (jur.) care caută să câștige timp, să întârzie o decizie. (< fr. dilatoire, lat. dilatorius)

DILATÓRIU ~e (~i) fig. Care tinde spre amânarea, tărăgănarea soluționării unui litigiu. [Sil. -to-riu] /<fr. dilatoire, lat. dilatorius

dilatoriu a. Jur. care face să s'amâne: mijloc dilatoriu.

* dilatóriŭ, -ie adj. (lat. dilatorius, d. differo, amîn. V. difer). Jur. Care tinde a prelungi un proces, a întîrzia o judecată: mijloace dilatoriĭ.

Intrare: dilatoriu
dilatoriu adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dilatoriu dilatoriul dilatorie dilatoria
plural dilatorii dilatoriii dilatorii dilatoriile
genitiv-dativ singular dilatoriu dilatoriului dilatorii dilatoriei
plural dilatorii dilatoriilor dilatorii dilatoriilor
vocativ singular
plural