DIAVOLOAICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloaică s. f.