11 definiții pentru diatomit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.

diatomít sn [At: ONCESCU, G. 91 / V: sf / P: di-a~ / Pl: ~e / E: fr diatomite] Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee (2).

DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.

DIATOMÍT s.n. Sediment silicios consolidat, format din depunerea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. [< diatomite].

DIATOMÍT s. n. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. (< fr. diatomite)

DIATOMÍT n. Rocă silicioasă, ușoară și poroasă, formată prin depuneri de diatomee și utilizată în industrie; chiselgur; tripoli. [Sil. di-a-] /<fr. diatomite


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIATOMÍT s. (MIN.) kieselgur, pămânțel, tripoli, pământ de diatomee.

DIATOMIT s. (MIN.) kiselgur, pămînțel, tripoli, pămînt de diatomee.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

diatomit, (engl.= diatomite) rocă silicioasă formată preponderent (peste 50%) din frustule de diatomee cuprinse într-o masă de opal. D. este o rocă ușoară (G =0,4 – 0,9), friabilă și cu porozitate ridicată (90 %); are o culoare albă, albă-gălbui, este frecvent stratificată și asociată cu argile, micrite sau tufuri de vârstă miocenă. În România, se cunoaște la Pătârlagele și la Adamclisi. Sin. kieselgur, tripoli.

Intrare: diatomit
  • silabație: di-a- info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diatomit
  • diatomitul
  • diatomitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • diatomit
  • diatomitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diatomit

etimologie: