11 definiții pentru diatomit

diatomít sn [At: ONCESCU, G. 91 / V: sf / P: di-a~ / Pl: ~e / E: fr diatomite] Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee (2).

DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.

DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.

diatomít s. n. (sil. di-a-)

DIATOMÍT s. (MIN.) kieselgur, pămânțel, tripoli, pământ de diatomee.

DIATOMÍT s.n. Sediment silicios consolidat, format din depunerea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. [< diatomite].

DIATOMÍT s. n. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. (< fr. diatomite)

DIATOMÍT n. Rocă silicioasă, ușoară și poroasă, formată prin depuneri de diatomee și utilizată în industrie; chiselgur; tripoli. [Sil. di-a-] /<fr. diatomite


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DIATOMÍT s. (MIN.) kiselgur, pămînțel, tripoli, pămînt de diatomee.

diatomit, (engl.= diatomite) rocă silicioasă formată preponderent (peste 50%) din frustule de diatomee cuprinse într-o masă de opal. D. este o rocă ușoară (G =0,4 – 0,9), friabilă și cu porozitate ridicată (90 %); are o culoare albă, albă-gălbui, este frecvent stratificată și asociată cu argile, micrite sau tufuri de vârstă miocenă. În România, se cunoaște la Pătârlagele și la Adamclisi. Sin. kieselgur, tripoli.

Intrare: diatomit
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diatomit diatomitul
plural
genitiv-dativ singular diatomit diatomitului
plural
vocativ singular
plural