DIADEMĂ, diademe, s. f. Podoabă în formă de coroană făcută din metal prețios și încrustată cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă purtată pe cap de femei la anumite ocazii. Avea un păr castaniu-închis, desigur foarte bogat, fiindcă Salomeea îl împletea într-o cunună groasă și-l purta ca pe o diademă. GALACTION, O. I 627. O, cum Rafael creat-a pe madona dumnezee Cu diadema-i de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 30. Pe fruntea-i coronată cu o îngustă diademă, se strecoară ca un prepus de mînie. ODOBESCU, S. III 55. ◊ (Metaforic) Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. – Pronunțat: di-a-. - Variantă: (învechit) diadem (GALACTION, O. I 242, ALECSANDRI, P. I 165) s. n.