Definiția cu ID-ul 958552:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
DIACONU, subst., frecvent luat ca patronim și nume de familie, scurtarea diac indicînd pe scriitorul de cancelarie. I. 1. Diacon, Gr. (Băl VI) -ești s., -escu; numele cătunului Pucioasei, scris deseori în acte Diiconești, (eponim Năstase Diaconu) se poate lua în considerație și pentru a explica pe Diicul; (v. acesta). 2. Deaconu (Sc). 3. Deconul, Oprea (Puc 317). II. Scurtat. 1. Diacul (CL; Mar; Dm) luat și acesta ca nume; Diacul (Ard; Buc); Dieac, M. act. 2. Dieci, Diecheni ss.; Dieceanul, n. de apartenență locală (17 A I 9). 3. Diacăuți (act. Briceni) s. (Cat mold II). 4. Sub infl. magh.: Deac, 1711, ard. (Paș); Deacul (Gr. Buc.) În Ardeal și Moldova deac și diac, „cîntăreț de biserică” și „școlar”; Diacoi fam. (ib.). 5. Cu afer. Conuț (v. Bistr.).