DEZVĂLUI, dezvălui, vb. IV. (Uneori în concurență cu dezveli) 1. Tranz. A ridica învelitoarea de pe ceva; a descoperi, a dezveli. Dezvăluie [de giulgiu] galbena față a Catarinei. NEGRUZZI, S. III 489. ◊ Fig. Boii se odihnesc în fund, în umbră; din cînd în cînd lumina trece ca un fulger, îi dezvăluie o clipă, apoi noaptea poienii îi acoperă iar. SADOVEANU, O. I 283. ♦ (Cu complementul «casa», rar) A desface, a strica acoperișul unei case; a descoperi. M-am oprit în fața unei case, deasupra căreia niște lucrători proiectîndu-și siluetele pe cer zoreau s-o dezvăluie. ANGHEL, PR. 11. 2. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut; a arăta, a revela; a descoperi. Evenimentul descris... dezvăluie toată neîncrederea țăranului față de negustor. V. ROM. noiembrie 1953, 285. Munții sînt nevoiți... să-și dezvăluie adevărata lor culoare: aceea a cremenii din care sînt zidiți. BOGZA, C. O. 267. Mioara, candidă, dezvăluind fără să vrea un colț de gînduri... CAMIL PETRESCU, T. II 92. ◊ Refl. În prefețele diverselor ediții, în articole publicate în presă, în manualele școlare, se dezvăluie din ce în ce mai bine semnificația, orientarea progresistă a lucrărilor scriitorilor noștri clasici. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 363, 1/1. Mi se dezvălui astfel o lume nebănuită. M. I. CARAGIALE, C. 46. ♦ A destăinui; a divulga. Lipea un deget pe buze, ca o rugă, să nu mai spună la nimeni taina pe care își închipuia că o dezvăluie. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 53. Viața lui, din istoria căreia îi se întîmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crîncenă luptă. M. I. CARAGIALE, C. 11. O scriere... a unui medic ce călătorise prin tot Orientul ne dezvăluie pe scurt tainele acelui trai de padișah. ODOBESCU, S. I 293. 3. Refl. (Rar) A se desface, a se desprinde, a se alege. Mîne, pe cînd ziua se dezvăluie din noapte, cel mai harnic... fură smîntîna de pe izvorul din crîng. EMINESCU, N. 138. – Prez. ind. și: dezvăluiesc (GALACTION, O. I 389, MACEDONSKI, O. IV 20).