13 definiții pentru deznădejde


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde.

deznădéjde sf [At: HELIADE, O. II, 345 / V: (înv) desnădéjdie / S și: desn~ / Pl: ~di / E: dez- + nădejde] 1 (Îoc nădejde) Stare sufletească extrem de apăsătoare, caracterizată prin lipsa oricărei speranțe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: desperare, (înv) deznădăjduire, nenădejde. 2 (Îlav) Cu (sau în) ~ Lipsit de (orice) speranță, în mod desperat, deznădăjduit. 3 (Îlav) (Până) la ~ În cel mai înalt grad, la maximum. 4 (Îe) A cădea în ~ A-și pierde orice speranță.

DEZNĂDÉJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului care nu mai are nici o nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Dez- + nădejde.

DEZNĂDÉJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească apăsătoare a omului care nu mai are nici o nădejde; desperare. [Oltul] e tot una cu tristețile, bucuriile, deznădejdile și îndîrjirile unui întreg ținut de țărani ardeleni. BOGZA, C. O. 263. Mă simțeam abătut pînă la deznădejde. M. I. CARAGIALE, C. 43. Acela ce se omoară de deznădejde ar fi putut face mult bine puindu-și viața în primejdie [pentru frații săi]. BĂLCESCU, O. I 353.

DEZNĂDÉJDE f. Stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea oricărei speranțe; desperare. /dez- + nădejde

deznădéjde f. Lipsă de nădejde. – Vechĭ. nenădejde.

desnădejde f. desperare. [V. nădejde].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi

deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZNĂDÉJDE s. desperare, (rar) deznădăjduire, (înv.) apelpisie, desperație. (În ochii lui se citea ~.)

DEZNĂDEJDE s. desperare, (rar) deznădăjduire, (înv.) apelpisie, desperație. (În ochii lui se citea ~.)

Deznădejde ≠ nădejde, speranță


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEZNĂDEJDE. Subst. Deznădejde, deznădăjduire, desperare, desperație (înv.), apelpisie (înv.); dezamăgire, descurajare, demoralizare, demoralizație (înv.), deziluzie, decepție, deprimare, dezolare, depresiune (fig.). Mîhnire, mîhniciune (înv.), supărare, tristețe, întristare, amărăciune, amărîre (rar), necaz, necăjire, apăsare, regret, durere, îndurerare, jale. Pesimism, scepticism, decepționism. Pesimist, sceptic; desperat, apelpisit (înv.). Adj. Deznădăjduit, desperat, apelpisit (înv.), fără speranță, dezolat, dezamăgit, descurajat, demoralizat, deziluzionat, decepționat, deprimat. Mîhnit, supărat, trist, întristat, amărît, abătut, necăjit. Plin de durere, îndurerat, jalnic, de jale. Pesimist, sceptic. Depresiv, deprimant, descurajator, descurajant, dezamăgitor, apăsător, întristător, dezolant (livr.), dezolator (rar), demoralizator, demoralizant. Vb. A deznădăjdui, a despera (a dispera), a apelpisi (înv.), a-și pierde speranța, a-și pierde nădejdea, a fi desperat, a fi deznădăjduit, a-și smulge părul din cap, a se da cu capul de pereți, a se lua cu mîinile de cap, a nu mai avea nici o speranță, a nu se mai aștepta la nimic, a se descuraja, a se dezamăgi, a-și pierde iluziile. A se mîhni, a se supăra, a se întrista, a se demoraliza. A aduce în stare de desperare, a despera (rar), a dezamăgi, a deznădăjdui, a descuraja, a deziluziona, a decepționa, a deprima, a dezola (livr.), a provoca o depresie, a demoraliza. A mîhni, a supăra, a întrista, a amărî (fig.), a necăji, a îndurera. Adv. Cu deznădejde, cu desperare; fără speranță. Cu tristețe, cu amărăciune, cu durere, cu jale. V. necaz, nefericire, pesimism, supărare, tristețe.

Intrare: deznădejde
deznădejde substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deznădejde
  • deznădejdea
plural
  • deznădejdi
  • deznădejdile
genitiv-dativ singular
  • deznădejdi
  • deznădejdii
plural
  • deznădejdi
  • deznădejdilor
vocativ singular
plural

deznădejde

  • 1. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: disperare antonime: nădejde speranță 3 exemple
    exemple
    • [Oltul] e tot una cu tristețile, bucuriile, deznădejdile și îndîrjirile unui întreg ținut de țărani ardeleni. BOGZA, C. O. 263.
      surse: DLRLC
    • Mă simțeam abătut pînă la deznădejde. M. I. CARAGIALE, C. 43.
      surse: DLRLC
    • Acela ce se omoară de deznădejde ar fi putut face mult bine puindu-și viața în primejdie [pentru frații săi]. BĂLCESCU, O. I 353.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix dez- + nădejde.
    surse: DEX '09