13 definiții pentru deznădejde

deznădéjde sf [At: HELIADE, O. II, 345 / V: (înv) desnădéjdie / S și: desn~ / Pl: ~di / E: dez- + nădejde] 1 (Îoc nădejde) Stare sufletească extrem de apăsătoare, caracterizată prin lipsa oricărei speranțe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: desperare, (înv) deznădăjduire, nenădejde. 2 (Îlav) Cu (sau în) ~ Lipsit de (orice) speranță, în mod desperat, deznădăjduit. 3 (Îlav) (Până) la ~ În cel mai înalt grad, la maximum. 4 (Îe) A cădea în ~ A-și pierde orice speranță.

DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde.

DEZNĂDÉJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului care nu mai are nici o nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Dez- + nădejde.

DEZNĂDÉJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească apăsătoare a omului care nu mai are nici o nădejde; desperare. [Oltul] e tot una cu tristețile, bucuriile, deznădejdile și îndîrjirile unui întreg ținut de țărani ardeleni. BOGZA, C. O. 263. Mă simțeam abătut pînă la deznădejde. M. I. CARAGIALE, C. 43. Acela ce se omoară de deznădejde ar fi putut face mult bine puindu-și viața în primejdie [pentru frații săi]. BĂLCESCU, O. I 353.

deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi

deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi

DEZNĂDÉJDE s. desperare, (rar) deznădăjduire, (înv.) apelpisie, desperație. (În ochii lui se citea ~.)

Deznădejde ≠ nădejde, speranță

DEZNĂDÉJDE f. Stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea oricărei speranțe; desperare. /dez- + nădejde

deznădéjde f. Lipsă de nădejde. – Vechĭ. nenădejde.

desnădejde f. desperare. [V. nădejde].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZNĂDÉJDE s. desperare, (rar) deznădăjduíre, (înv.) apelpisíe, desperáție. (În ochii lui se citea ~.)

DEZNĂDEJDE. Subst. Deznădejde, deznădăjduire, desperare, desperație (înv.), apelpisie (înv.); dezamăgire, descurajare, demoralizare, demoralizație (înv.), deziluzie, decepție, deprimare, dezolare, depresiune (fig.). Mîhnire, mîhniciune (înv.), supărare, tristețe, întristare, amărăciune, amărîre (rar), necaz, necăjire, apăsare, regret, durere, îndurerare, jale. Pesimism, scepticism, decepționism. Pesimist, sceptic; desperat, apelpisit (înv.). Adj. Deznădăjduit, desperat, apelpisit (înv.), fără speranță, dezolat, dezamăgit, descurajat, demoralizat, deziluzionat, decepționat, deprimat. Mîhnit, supărat, trist, întristat, amărît, abătut, necăjit. Plin de durere, îndurerat, jalnic, de jale. Pesimist, sceptic. Depresiv, deprimant, descurajator, descurajant, dezamăgitor, apăsător, întristător, dezolant (livr.), dezolator (rar), demoralizator, demoralizant. Vb. A deznădăjdui, a despera (a dispera), a apelpisi (înv.), a-și pierde speranța, a-și pierde nădejdea, a fi desperat, a fi deznădăjduit, a-și smulge părul din cap, a se da cu capul de pereți, a se lua cu mîinile de cap, a nu mai avea nici o speranță, a nu se mai aștepta la nimic, a se descuraja, a se dezamăgi, a-și pierde iluziile. A se mîhni, a se supăra, a se întrista, a se demoraliza. A aduce în stare de desperare, a despera (rar), a dezamăgi, a deznădăjdui, a descuraja, a deziluziona, a decepționa, a deprima, a dezola (livr.), a provoca o depresie, a demoraliza. A mîhni, a supăra, a întrista, a amărî (fig.), a necăji, a îndurera. Adv. Cu deznădejde, cu desperare; fără speranță. Cu tristețe, cu amărăciune, cu durere, cu jale. V. necaz, nefericire, pesimism, supărare, tristețe.

Intrare: deznădejde
deznădejde substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deznădejde deznădejdea
plural deznădejdi deznădejdile
genitiv-dativ singular deznădejdi deznădejdii
plural deznădejdi deznădejdilor
vocativ singular
plural