DEZMÎNTA, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.