dezmântat², ~ă [At: SĂULESCU, HR. II, 337/28 / V: (înv) ~mintit, ~mințit, ~min~, ~mințat, ~nțit / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmânta] 1 a Convins să nu facă ceva Si: (rar) deconsiliat, desfătuit. 2 a Păcălit. 3-4 smf, a (Îvr; îf dezmintit, dezmințit, dezmănțit) (Persoană) care nu mai e în toate mințile Si: nebun.