DEZLĂNȚUIT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. (Despre forțele naturii; p. ext. despre oameni sau despre forțe descătușate de ei) Pornit cu violență nestăvilită, declanșat. Mii de torente, năprasnic dezlănțuite, se zdrobesc de stînci. BOGZA, C. O. 64. ◊ (Adverbial) Afară mugește viscolul, se opintește în ferestre, în ușă, chiuie dezlănțuit de-a curmezișul Bărăganului. C. PETRESCU, A. 295.