2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina.V. dezincrimina.

DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina.V. dezincrimina.

dezincriminare sf [At: DEX / Pl: ~nări / E: dezincrimina] (Jur) Scoatere de sub incriminare Si: disculpare.

dezincrimináre s. f. (jur.) Scoatere de sub acuzare ◊ „[...] au considerat prin mai toate luările de poziție că relațiile sexuale între persoane de același sex nu trebuie încurajate prin dezincriminarea lor.” R.l. 26 X 94 p. 9 (cf. engl. decriminalization; BD 1970)

DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina.

dezincrimina vt [At: DEX / Pzi: ~nez / E: dez- + incrimina] (Jur) A scoate de sub incriminare Si: a disculpa.

DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Dez- + incrimina.

DEZINCRIMINÁ vb. tr. a abroga o dispoziție incriminatoare atunci când o faptă penală a încetat să mai prezinte un pericol social. (< dez- + incrimina)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezincrimináre s. f., pl. dezincriminări

*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZINCRIMINÁ vb. v. dezvinovăți.

Intrare: dezincriminare
dezincriminare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezincriminare
  • dezincriminarea
plural
  • dezincriminări
  • dezincriminările
genitiv-dativ singular
  • dezincriminări
  • dezincriminării
plural
  • dezincriminări
  • dezincriminărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezincrimina
  • silabație: de-zin-cri-, dez-in-cri- info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezincrimina
  • dezincriminare
  • dezincriminat
  • dezincriminatu‑
  • dezincriminând
  • dezincriminându‑
singular plural
  • dezincriminea
  • dezincriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezincriminez
(să)
  • dezincriminez
  • dezincriminam
  • dezincriminai
  • dezincriminasem
a II-a (tu)
  • dezincriminezi
(să)
  • dezincriminezi
  • dezincriminai
  • dezincriminași
  • dezincriminaseși
a III-a (el, ea)
  • dezincriminea
(să)
  • dezincrimineze
  • dezincrimina
  • dezincrimină
  • dezincriminase
plural I (noi)
  • dezincriminăm
(să)
  • dezincriminăm
  • dezincriminam
  • dezincriminarăm
  • dezincriminaserăm
  • dezincriminasem
a II-a (voi)
  • dezincriminați
(să)
  • dezincriminați
  • dezincriminați
  • dezincriminarăți
  • dezincriminaserăți
  • dezincriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezincriminea
(să)
  • dezincrimineze
  • dezincriminau
  • dezincrimina
  • dezincriminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezincriminare

etimologie:

  • vezi dezincrimina
    surse: DEX '98 DEX '09

dezincrimina

etimologie:

  • Prefix dez- + incrimina.
    surse: DEX '09 MDN '00