2 intrări

5 definiții

dezalienáre sf [At: RL 1979, 23, 19/3 / Pl: ~nắri / E: dezaliena] (Med) Scoatere din starea de alienare.

DEZALIENÁRE s. f. combaterea alienării. ◊ concepție progresistă, revoluționară care, respingând morala și filozofia individualistă, promovează colectivismul, principiul dezvoltării neîngrădite, armonioase și multilaterale a individului și a personalității umane. (< dezaliena)

dezaliená vt [At: MDA ms / P: ~i-e~ / Pzi: ~néz / E: dez- + aliena] (Liv) 1 (Jur) A anula capacitatea cuiva de a transmite un drept sau un lucru prin cesiune, vânzare etc. 2 (Jur; ccr) A restitui un bun înstrăinat. 3 (Med) A-și recăpăta facultățile mintale.

dezaliená vb., ind. prez. 3 sg. dezalieneáză

DEZALIENÁ vb. tr. a combate sistematic și perseverent alienarea. (< fr. désaliéner)

Intrare: dezaliena
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezaliena dezalienare dezalienat dezalienând singular plural
dezalienea dezalienați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezalienez (să) dezalienez dezalienam dezalienai dezalienasem
a II-a (tu) dezalienezi (să) dezalienezi dezalienai dezalienași dezalienaseși
a III-a (el, ea) dezalienea (să) dezalieneze dezaliena dezalienă dezalienase
plural I (noi) dezalienăm (să) dezalienăm dezalienam dezalienarăm dezalienaserăm, dezalienasem*
a II-a (voi) dezalienați (să) dezalienați dezalienați dezalienarăți dezalienaserăți, dezalienaseți*
a III-a (ei, ele) dezalienea (să) dezalieneze dezalienau dezaliena dezalienaseră
Intrare: dezalienare
dezalienare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezalienare dezalienarea
plural dezalienări dezalienările
genitiv-dativ singular dezalienări dezalienării
plural dezalienări dezalienărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)