DESȚELENI, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A transforma (printr-o arătură adîncă) o țelină în loc arabil; a desfunda. Dacă satul are vite, boierului nu i-i îngăduit să desțelenească imașul. GALAN, Z. R. 179. ◊ Absol. Desțeleniți, irigați, electrificați, Captați clocotul șuvoaielor din Carpați. TOMA, C. V. 212. 2. Refl. (Rar, despre copaci) A ieși din rădăcini. Au fost încercări mari, au fost sloiuri, s-au desțelenit parte din sălcii, s-au surpat malurile, au trecut viituri de toamnă și de primăvară. GALAN, Z. R. 45.