2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

destupătoare f. unealtă de destupat.

DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător.

DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător.

destupător, ~oare [At: VALIAN, V. / Pl: ~i, ~oare / E: destupa + -ător] (Înv) 1 a Care destupă (1). 2 sn Tirbușon. 3 sf (Înv) Canal prin care se scurge apa adunată într-un loc.

DESTUPĂTÓR ~oáre n. Ustensilă pentru destuparea borcanelor sau a sticlelor închise ermetic; deschizător. /a destupa + suf. ~ător

destupătór n. pl. óare. Rac, sfredel special de scos dopurile de plută din gîtu buteliilor (fr. tire-bouchon).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!destupătór s. n., pl. destupătoáre

destupătór s. n. (sil. mf. -stu-), pl. destupătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESTUPĂTOARE s. tirbușon, (pop.) rac, (reg.) șurubelniță. (~ de dopuri.)

Intrare: destupătoare
destupătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destupătoare
  • destupătoarea
plural
  • destupători
  • destupătorile
genitiv-dativ singular
  • destupători
  • destupătorii
plural
  • destupători
  • destupătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: destupător
destupător substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destupător
  • destupătorul
  • destupătoru‑
plural
  • destupătoare
  • destupătoarele
genitiv-dativ singular
  • destupător
  • destupătorului
plural
  • destupătoare
  • destupătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

destupător

etimologie:

  • Destupa + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09