11 definiții pentru destoia dostoi destoi

destoiá vt [At: SIMION DASC.; ap LET. 235 / V: (reg) ~oí, dostoí Pzi: ~ói / E: nct] 1 (Cu c. în dativ) A-și vărsa necazul, supărarea. 2 (Cu c. în dativ) A-și da satisfacție, împlinindu-și o dorință. 3 (Pex) A se răzbuna.

DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi.

DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ♦ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Des1- + toi.

DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Regional) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. Cel întăi ardea și se zbuciuma în tăcere; cel de al doilea își destoia sufletul în gura mare. SADOVEANU, O. I 191. Știi, cîteodată ai nevoie să-ți mai destoi inima... Cîte lucruri nu-s îngropate în fundul sufletului ! id. ib. 360. După ce și-au mai destoiat ei inima... s-au întrebat de sănătate. SBIERA, P. 54. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. Amu își destoaie ei foamea de astă-vară. CONTEMPORANUL, VIIII 1.

destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd

destoiá vb. (sil. -sto-ia), ind. și conj. prez. 1 sg. destói, 3 sg. și pl. destoáie

destoí, destoiésc, vb. IV refl. (pop.) 1. a se ușura, a se potoli, a-și descărca necazul. 2. a se răzbuna.

destoì v. Mold. 1. a-și descărca necazul, a se ușura: a-și destoi inima, foamea; 2. a se răsbuna: să-și destoaie asupră-i. [Lit. a se astâmpăra, a părăsi toiul].

destóĭ și -ĭésc v. tr. (d. toĭ. V. toĭesc). Nord. Îmĭ destoĭ, mă ușurez de un necaz, mă răzbun: să-șĭ destoaĭe inima. A-țĭ destoĭ foamea, a-țĭ potoli foamea.

Intrare: destoia
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destoia destoiere destoiat destoind singular plural
destoaie destoiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destoi (să) destoi destoiam destoiai destoiasem
a II-a (tu) destoi (să) destoi destoiai destoiași destoiaseși
a III-a (el, ea) destoaie (să) destoaie destoia destoie destoiase
plural I (noi) destoiem (să) destoiem destoiam destoiarăm destoiaserăm, destoiasem*
a II-a (voi) destoiați (să) destoiați destoiați destoiarăți destoiaserăți, destoiaseți*
a III-a (ei, ele) destoaie (să) destoaie destoiau destoia destoiaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dostoi dostoire dostoit dostoind singular plural
dostoiește dostoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dostoiesc (să) dostoiesc dostoiam dostoii dostoisem
a II-a (tu) dostoiești (să) dostoiești dostoiai dostoiși dostoiseși
a III-a (el, ea) dostoiește (să) dostoiască dostoia dostoi dostoise
plural I (noi) dostoim (să) dostoim dostoiam dostoirăm dostoiserăm, dostoisem*
a II-a (voi) dostoiți (să) dostoiți dostoiați dostoirăți dostoiserăți, dostoiseți*
a III-a (ei, ele) dostoiesc (să) dostoiască dostoiau dostoi dostoiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destoi destoire destoit destoind singular plural
destoiește destoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destoiesc (să) destoiesc destoiam destoii destoisem
a II-a (tu) destoiești (să) destoiești destoiai destoiși destoiseși
a III-a (el, ea) destoiește (să) destoiască destoia destoi destoise
plural I (noi) destoim (să) destoim destoiam destoirăm destoiserăm, destoisem*
a II-a (voi) destoiți (să) destoiți destoiați destoirăți destoiserăți, destoiseți*
a III-a (ei, ele) destoiesc (să) destoiască destoiau destoi destoiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)