11 definiții pentru despărțitură

despărțitúră sf [At: CORESI, L. 349/20 / V: dis~ / Pl: ~ri / E: despărți + -tură] 1-5 Despărțire (1-4,6). 6 (Mat) Împărțire. 7 Clasificare. 8-9 Despărțire (16-17). 10 (Fig) Învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărțire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărțire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărțire (27-36). 29 Divorț. 30-40 Despărțire (38-48). 41 (Înv; pex) Parte. 42 (Îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărțire (52-59). 51 (Spc) Încăpere. 52 (Spc; înv) Locuință. 53 (Spc) Raft. 54 (Spc; înv) Cameră a stomacului la rumegătoare. 55 (Spc; reg) Grămadă. 56 (Spc) Hotar. 57 (Spc) Gard. 58 Despărțitoare (45). 59 (Înv) Construcție improvizată care separă ceva. 60 (Înv) Despărțământ (6). 61 (Reg) Sept.

DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură.

DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură.

DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un recipient sau dintr-o încăpere; încăpere mică despărțită din una mai mare; loc separat (într-o ladă, într-un dulap etc.); compartiment, diviziune. Biroul contabilului și al casierului... par de fapt o singură masă, cu despărțituri și policioare. CAMIL PETRESCU, T. I 381. Străbătură un loc larg și lung... și trecură într-o despărțitură mai mică. GALACTION, O. I 513. 2. Construcție, de obicei improvizată, făcută cu scopul de a separa ceva, de a face o delimitare. Își mutase pînda în jurul despărțiturilor de scînduri din curtea gării. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 157. 3. (Învechit) Grup, ceată. Pe de altă parte, despărțituri de oșteni moldoveni îi strîmtora pe de laturi. ARHIVA R. I 108.

despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri

despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri

DESPĂRȚITÚRĂ s. v. compartiment.

DESPĂRȚITÚRĂ ~i f. 1) Spațiu limitat obținut prin divizarea unei suprafețe plane; compartiment. 2) Construcție improvizată care separă ceva. /a despărți + suf. ~tură

despărțitură f. diviziune, clasă a parte.

despărțitúră f., pl. ĭ. Compartiment, secțiune, clasș.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESPĂRȚITÚRĂ s. căsuță, compartiment, despărțire, (înv.) despărțimî́nt, (franțuzism înv.) cáză. (O ~ într-un sertar.)

Intrare: despărțitură
despărțitură substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despărțitu despărțitura
plural despărțituri despărțiturile
genitiv-dativ singular despărțituri despărțiturii
plural despărțituri despărțiturilor
vocativ singular
plural