DESIȘ, desișuri, s. n. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Grup des de copaci, de ierburi, de buruieni etc.; pădure tînără, foarte deasă; desime, bunget. Clipeau prin desișurile livezilor acoperișuri bombate de alamă. SADOVEANU, Z. C. 276. Soarele se scufundase în desișul tihniților copaci. VLAHUȚĂ, O. A. 121. Trage, săgeata vîjîie și se pierde în desișul ierbii care se clatină încet în vîrf. CARAGIALE, O. III 102. ◊ Fig. Tai brazdă prin desișuri de îndoieli și-arunc Cu buzduganul vrerii hotar departe-n vreme. BENIUC, V. 60. 2. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). Se împinge disperată o mulțime de lume ca într-un desiș de trupuri. CAMIL PETRESCU, T. II 410.