DESHĂMA, desham, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la căruță. Am deshămat, cu badea Dumitru, calul. SADOVEANU, P. S. 49. Au fost deshămați caii de la o trăsură, al cărei birjar turc adormise pe capră. BART, E. 205. Caii de poștă nu merg decît deshămați pînă în valea Petricicăi. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ Absol. Mai mă învîrtesc pe lîngă căruță, desham, dau la cai niște ovăz. PREDA, Î. 92.