DESCUIA, descui, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A deschide cu cheia. Au venit străjerii ca să descuie și să dea în lături canaturile. SADOVEANU, D. P. 166. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiesei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. COȘBUC, P. I 66. ◊ Refl. pas. S-au rugat... să li se descuie poarta. SBIERA, P. 148.